Stabiliri pensii

TERMENE DE DEPUNERE SI DE PLATA

STABILIRE

Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau curatorului acesteia, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială.

Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială în a cărei rază domiciliază persoana.

Cererea de pensionare poate fi retrasă de persoana care a depus-o, până la emiterea deciziei de pensionare.

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 45 zile de la data înregistrării cererii.

Decizia de pensie se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, cât şi angajatorului, în termen de 5 zile de la data emiterii.

În termen de 30 de zile de la comunicare decizia de pensie poate fi anulată la cererea titularului.

Pensiile stabilite prin decizie a casei teritoriale de pensii se acordă de la data înregistrării cererii, sau de la o altă dată, după caz:

Tip pensie Data acordării
Pensia de invaliditateDe la data înregistrării cererii (pentru cei ce nu vin din activitate)
De la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sau de la data încetării calităţii de asigurat, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 zile de la data emiterii deciziei medicale.
Pensia de urmaşDin prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului (dacă susţinătorul era pensionar la data decesului);
De la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată (dacă susţinătorul nu era pensionar);
De la data condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, pentru urmaşul care îndeplineşte vârsta standard de pensionare ulterior decesului pensionarului.
Casa de Pensii Iasi - Str. Anastasie Panu nr. 17-19, bl. Ghica Voda, sc. 2A-2B, tel. 0232-218.540
e-mail: cjp.iasi@cnpp.ro